1. Ciprian Ciuclea, un artist cu o formatie umanista. Cum functioneaza la tine binomul cuvant - imagine si cum suprapui o formatie clasica, de literat, peste un artist puternic ancorat in realitatea si arta contemporana? Cum vezi evolutia ta, daca ar fi sa o descrii in cateva etape?
O formatie umanista nu presupune automat doar o raportare imediata la cuvant, ci este un model de gandire in ansamblu. Sigur, formatia clasica pune bazele unui fundament la care te poti raporta in orice moment. Am mai spus-o, eu sunt rezultatul unor sedimentari. Realitatea contemporana o vad ca pe o consecinta a istoriei. Nu cred in rupturi abrupte ale istoriei, poate doar momentul aparitiei crestinismului sau al altei religii majore sa fi fost una. Au fost insa momente importante, generate de oameni, care la prima vedere au schimbat cursul istoriei. Astazi, tehnologia s-a dezvoltat atat de rapid si surprinzator incat esti tentat sa crezi ca traim o ruptura a istoriei. In definitiv nimic nu s-a schimbat in om. Avem doar un confort suplimentar. Sunt un artist conectat activ la realitatea contemporana, cu o baza in cultura Europei antice, dar fara nostalgiile timpurilor trecute. Evolutia este fireasca, cu toate ca de multe ori evolutia pare previzibila. Dar nu este asa, dovada ca nu am invatat mai nimic din experientele trecutului. Aplicam si incurajam aceleasi erori. Ca artist sunt in permamenta receptiv la nou, dar selectiv in acelasi timp. Mai am inca un sistem de valori in care cred.
2. Esti multe - grafician, artist conceptual, art director, full-time employee, manager cultural, director de Bienala si lista poate continua. Cum se impaca toate si unde ramane omul Ciprian Ciuclea? Asa crezi ca vei functiona pana la sfarsit?
Nu, nu sunt multe, sunt doar artist. Dar artistul contemporan trebuie, si subliniez, trebuie sa prinda pulsul prezentului cu toate simturile. Informatiile vin acum din mai multe surse, iar daca vrei sa faci o treaba cu adevarat profesionista, trebuie sa ai capacitatea de a le gestiona diferit. Astazi un domeniu de activitate este mult mai conectat cu un alt domeniu incat granita se dilueaza treptat. Atentie insa! Asta nu inseamna ca e necesar sa te risipesti in nenumarate activitati care nu au tangente cu preocuparea de baza. Nu stiu daca voi „functiona” asa pana la sfarsit pentru simplul motiv ca nu sunt o masina programata, chiar daca prezentul impune standardizarea vietii.
3. De curand ai castigat un important premiu in Spania (Marele Premiu al celei de-a XXI-a editii a Bienalei de Gravura “Maximo Ramos” din Spania). Banuiesc ca nu e primul. Ce inseamna premiul pentru un artist ca tine?
Un premiu este important pentru ca imi da o forta in plus sa continui, dar mai ales imi da posibilitatea de a testa pulsul unui fenomen. Este important sa-ti fie recunoscuta munca. Este un sistem de competitie care poate selecta valorile. Insa un premiu ramane fara valoare daca nu genereaza nevoi sociale de performanta.
4. Cum ti se pare Bucurestiul dupa cei cativa ani de locuit aici? Cum e Timisoara, cum e Romania pana la urma? Daca ai avea posibilitatea, ai pleca de aici? Sau ai incerca sa cladesti o traditie cu IEEB? Esti pentru scena sau pentru tribuna?
Bucurestiul este ca orice oras mare: un amalgam. Nici nu poate fi altfel. Regretabil este ca nu are o identitate. Nici macar amalgamul nu este o valoare pentru ca acest amalgam uman nu interactioneaza cu mediul. Este un oras fara spatiu public. Nu ai ce sa faci in el in afara job-ului. Timisoara ramane orasul meu de suflet, ma raportez la el foarte subiectiv. Din punct de vedere cultural devine insa un oras mort care incearca din rasputeri sa fructifice macar o mostenire culturala. Dar nu e de ajuns. Cultura este un organism viu si se anchilozeaza daca nu face miscare. Romania sufera de aceeasi boala care ne tine la periferia Europei. Nu poti la infinit sa te promovezi doar cu aceeasi mamaliga, sarmale, mici si dansuri populare. Nu avem un brand de tara si nici nu-l vom avea prea curand. Pentru ca ceea ce consideram noi ca fiind autentic, a murit de fapt de vreo 50 de ani. Comunismul a ucis acel spirit autentic rural. Astazi doar injectam perfuzii cu adrenalina intr-o istorie apusa. Prezentul pare sumbru si viitorul cam la fel. Aproape in fiecare seara imi zic ca nu mai poti face nimic aici, si totusi dimineata o iau de la inceput. Pentru ca sunt enorm de multe de facut, chiar daca Romania nu are nevoie pentru moment de oameni cu idei. Sunt activ, asa ca locul meu e clar pe ”scena”.
5. Ce urasti cel mai tare la fenomenul artistic romanesc? Ce ne lipseste?
Sunt multe de spus aici. Dar nu urasc orbeste ceva anume cu adevarat. Sunt insa permanent nemultumit. Nemultumit ca nu avem o piata de arta, ca avem prea putine galerii de arta contemporana, ca institutiile statului sunt pe butuci, ca votam cu stomacul, ca ne pierdem usor identitatea, ca nu stim sa luptam, nici sa muncim, ca breasla artistica nu este inchegata, ca ne macina orgoliile marunte, ca promovam mediocritatea, ca nu avem un spirit critic. Si pot continua. Dar ce ne lipseste poate fi macar invatat si mai apoi aplicat. Asa ca toate nemultumirile mele ma motiveaza sa merg mai departe, pentru ca am in jurul meu cativa oameni valorosi care nu ma lasa sa cad intr-o depresie absoluta.
6. Si, in incheiere, ceva pozitiv despre Romania, daca ai ceva de spus in acest sens.
Am enumerat multe lucruri nu tocmai placute despre noi, dar adevarate. Restul ce ramane pana la 100% da sperante. Traim intr-un spatiu care se redefineste. Marea lui valoare este ca se lasa modelat. Chiar daca suntem o societate inca traditionalist-patriarhala, avem resorturile necesare pentru schimbare. Pentru ca inca mai avem oameni care pot schimba ceva. Pentru ca o clasa politica handicapata ca a noastra nu a reusit sa rada toate valorile. Sunt mai destepte decat ea.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu