Tinuturile sudului, Ed.Paralela 45, la Bookfest (prezentare de Andra Rotaru insasi)
A fost o prima lansare in noiembrie 2005, cand debutam cu “Intr-un pat sub cearsaful alb”, Editura Vinea. Un cearsaf care unora le-a ramas pe cerul gurii, incat nu mai pot sa pronunte acest cuvant. Am trecut peste zambind, fara sa stiu ce sa zic sau daca sa zic ceva. In fond, cearsaful acesta a facut si desfacut multe. In el am dormit timp de 5 ani de zile. De abia acum il schimb si ma indrept cu mainile intinse, cu degetele pipaind bezmetice dupa “Tinuturile sudului” in care au fost numai si numai anotimpuri, sau cele mai frumoase ultime luni ale mele.
Aceste Tinuturi vor fi lansate la Bookfest pe 10 iunie 2010, ora 16:00, la standul Editurii Paralela 45, editura la care apare cartea, in colectia Avanpost. Zambesc iar, deoarece cuvantul acesta nu poate sa fie decat de bine: "detasament de siguranta situat inaintea unor trupe care stationeaza pe o pozitie". Despre volum vor vorbi oamenii dragi mie: Nora Iuga si Octavian Soviany."
Simona Vilau in dialog cu Andra Rotaru despre dilemele unui scriitor si nedumeririle unui artist
1.Spre ce "punct cardinal" al poeziei ne indreapta volumul "Tinuturile sudului"? Te consideri ancorata suficient in prezentul literar? Si, daca da, cu ce se "mananca" el?
Draga Simona, de cand eram mic copil am avut probleme cu roza vanturilor si ale ei puncte cardinale. Nu am reusit niciodata sa aflu cum e sa mergi prin locuri necunoscute, ghidat fiind de N, S, V, E, busole sau muschi de pamant. Mi se pare o impietate sa vrei sa ajungi undeva in momentul in care singurul lucru cu adevarat posibil este neprevazutul. Imi este mai aproape. Stii ca aceste Tinuturi s-au creat din ceva ce aparea si disparea, incat nici un spatiu in care intram pentru a ma acomoda cu el nu-mi lasa posibilitatea de a ramane. Asa cum si scriu, lucrurile frumoase nu au voie sa dureze prea mult. Mai intai trebuie sa fie monstruoase pentru a le simti savoarea, apoi e bine sa pleci de acolo. Ramai cu ceva ce nu uiti. E ca un mariaj sa scrii. Sunt primele luni de nebunie totala, apoi o decandenta in care mustesti. Am vrut ca aceste Tinuturi sa fie precum povestile pe care ni le citeau adultii in copilarie, un spatiu in care intrand, simti ca se poate intampla aproape totul, ca bucuria exista nestingherita de nimic, ca persoanele disparute pot fi vii, ca “nefericirea doare”, ca poti arunca doar cu o privire, precum in “Zabriskie Point”, casele in aer. Si nu esti sigur de ceea ce se intampla in aceste spatii, siguranta nu este punctul forte in Tinuturi, pana in momentul in care te simti iar dependent de starile pe care le-ai avut trecand prin ele. Si nu-ti mai pasa de tine, vrei cu orice pret sa mai gusti exact din lucrurile de care ti-e teama, pe care te feresti sa le intalnesti in viata.
Nu ma simt ancorata in prezentul literar, daca acesta se traduce prin mondenitate, prietenii constante cu diverse persoane...De abia imi iau mie pulsul. Inca traiesc cu senzatia ca nu ma simt ca pestele in apa printre cei inconjuratori, probabil ca si las impresia ca locul meu nu e acolo. Imi plac schimbarile. Imi place sa stau in casa. Imi place sa ma “amestec” cu pamantul, cu malul, cu livezile de ciresi uscati. Daca as rasturna un pic intrebarea ta, ar iesi: e suficient prezentul literar?, si ti-as spune: nici nu exista. Ce e prezent ca prezentul trece.
2. De unde ai pasiunea aceasta nebuneasca pentru tinuturi indepartate, daca nu geografic, cel putin afectiv? Ce leaga primul volum de al doilea?
Am copilarit pe malul Marii Negre. Stateam cu orele la tarm, uitandu-ma spre larg. Tanjeam sa ma fac marinar, daca ar fi fost posibil. Luam exemplul unchiului meu, Aurel. De atunci stiu cum miroase ceva venit de departe. Nucile de cocos, bananele inca necoapte, gumele si abtibildurile cu indieni care se imprimau pe pielea mainilor. Din fiecare voiaj pe mare, unchiul imi mai aducea cate ceva, imi mai povestea cum e in
Volumul acesta probabil ca a simtit nevoia sa apara cand ceva din mine l-a chemat. Sunt tot ceea ce vine si pleaca, sunt
Primul volum se leaga de al doilea intr-un mod straniu. Imi place sa ma arunc cu capul inainte in lucruri pe care nu le pot controla, desi e distructiv uneori. Emotional mai ales. Nu pot fi decat subiectiva vorbind despre aceste lucruri. Scriu despre lucrurile carora le pot ramane fidela emotional. Iar nestatornicia e una dintre aceste constante. Hilar.
3. Descrie-ne, in cateva propozitii, traseul catre acest "sud" al poeziei. Pe unde trebuie sa mearga cititorul ca sa dea de punctul terminus al odiseei acesteia?
Ma simt intr-un spatiu al tuturor posibilitatilor citindu-ti intrebarea! Acesta e si unul dintre subiectele care-mi plac. Stii cum e sa te duci la biserica si sa nu iti dai seama daca poti sa aprinzi lumanari la vii sau la morti? Sa te indragostesti si sa nu stii daca scrii intr-o stare de euforie sau panica - pentru ca intuiesti ca scrii tot despre tine, intr-o varianta masculina? Sa vrei sa te amesteci cu lumea, cu ceilalti si apoi sa intri aproape intr-o stare comatoasa? Cititorul ar trebui si el sa creada ca totul e posibil, ca acum e o sarbatoare continua, ca marea inca se izbeste de stanci, ca lucrurile sunt de neoprit si se pot intampla. Si sa-si insuseasca repede orice revers, orice ireversibilitate.
4. Ce o tine "in priza" pe Andra Rotaru? Povesteste-ne despre viciile tale cotidiene si "pacatele" unei scriitoare.
Ma inec in muzica, e unul dintre lucrurile care ma tin aproape de mine, care ma inspira si ma bucura. Am totodata viciul ciclotimiei, al empatiei cu plus sau minus, al unei spontaneitati afective care poate face o casa sa se disloce din temelii. Atunci mi se spune ca “ma hahai”. Pe Nora Iuga am auzit-o prima data spunandu-mi ca asa rad eu cand ma bucur de ceva. Ca un catelus gata sa faca pipi. Nu am ce sa-mi fac, bucuria e prea intensa uneori de merit o asemenea comparatie minunata. Gandesc afectiv, inteligenta mea e dependenta de stari. Uneori ma bucura si lucrurile mai puţin senzoriale, dar acelea apartin deseori de vointa. Iar pacatele mele (ce expresie bizara!)…ar fi unele peste altele, ca intr-o piramida a trebuintelor, strans legate de lucrurile care-mi fac ochii sa aiba iar viata in ei. In mare pare a timpului sunt goi. Inca nu pot sa scap de senzatia ca altcineva traieste deseori in locul meu, ca acel altcineva se bucura sau face lucrurile in locul meu. Dualitatea asta erodeaza atat de mult incat atunci cand Andra simte si vede, e ca un manz care da pentru prima data de ceva. Si cu un strop de timiditate excesiva, ca sa scap de toate astea, scriu.
5. Daca Andra Rotaru nu s-ar mai trezi Andra Rotaru intr-o zi, ci un alt scriitor (din toate timpurile si de peste tot), care ai vrea sa fie acela si de ce?
Mai, uneori vreau sa fiu Yukio Mishima si sa-mi fac sepuku. Am deja-vu-uri ca sunt in Japonia. Alteori vreau sa fiu Kundera si sa scriu eu “Nemurirea”. Uneori vreau sa fiu scotian si sa scriu precum Robert Burns “My Red, Red Rose”. De cele mai multe ori am fost Jim Morrison. La 13 ani, după ce am vazut filmul “The Doors”, luam “An American Prayer” si fugeam sa ma ascund prin capitele de fan de la Singeorz Bai ca sa citesc. Datorita lui si muzicii lui am inceput sa scriu. A fost si Baudelaire de vina, dar ma facea sa plang si sa scriu si sa plang si sa scriu. Dintre scriitorii romani as vrea sa pot sa ma “aseman” mai mult cu Nora Iuga (la fire, energie), cu Dan Coman (ca sa pot sa vorbesc cu o cartita galbena), cu Livia Rosca (partea solara a ei e fosforescenta)…cu SGB (ca sa pot sa ma detasez cu totul de mine, eventual sa zbor ca o barza, sau pe o barza). Uneori e bine sa fiu Andra. Pentru ca zambeste frumos cand ii vine. Atunci nu mai scrie, doar zambeste.
6. In ce relatii esti cu artele vizuale? Deoarece avem informatii cum ca ai fi studiat la scoli specializate de arta.
Am dat la Tonitza dintr-o dorinta proprie. Desenam cai multi. Si vapoare. Imi aduc aminte ca Arina, sora mea, ma sustinea. Poate mai mult din motive estetice, poate pentru ca orice fiinta cu par lung si haine lungi si care asculta muzica buna mi se parea ca face parte din “familia mea”. Credeam ca la Tonitza e un mic rai hippiot, ca ma voi inconjura de par si miros de culori si carbune si ca oamenii aceia pot sa inteleaga totul. Au fost cei mai buni ani ai mei acolo, m-a ajutat aceasta formare de-a lungul timpului. As fi fost o inadaptata in alt mediu, sau dacă m-as fi adaptat, ar fi fost o tortura. Apoi am cochetat mai putin de un an cu o facultate de Arte. Simteam ca e si altceva in mine, inca nu stiam de unde am o forta aproape inumana care nu ma lasa sa fiu multumita acolo unde ma aflam. Am descoperit-o la scurt timp, desi, nestiind ce e, ce inseamna, mi-era teama de ea. Si cu cat mi-era mai teama de ceva, cu atat ma aruncam mai mult inspre ea.
Am debutat in 2005 cu un volum care transpunea picturile Fridei Kahlo in versuri, “Intr-un pat sub cearsaful alb”, Editura Vinea. Restul e…inca prezent.
7. In nota similara: in ce culori ai "picta" poezia romaneasca actuala si ce anume ai schimba la acest context?
M-am saturat pana peste cap de poezia care parca decupeaza discutii din cartierele noastre dragi si le insereaza sub forma de poezie. Poezia asta “cartierista”, desi cu tehnici bune, sper sa nu mai tina foarte mult. Abilitati tehnice au multi, e ca si cum te duci cateva luni la niste cursuri de creative writing si apoi iesi mare scriitor. Aiurea! Sunt folositoare, dar nu atat de mult. Nu poti sa pui ceva unic si original in ceva ce nu este facut pe dimensiunea potrivita. Nici butoaiele de vin nu sunt potrivite pentru vinuri de soi…unele sunt inalte, de piatra, altele de sticla, altele din coji de copac. Si ca sa folosesc un cuvant pe care nu ar trebui sa-l folosesc, cred doar in poezia mai cu “suflet”, care ma poate face si sa gandesc, sa imi creeze sinestezii, sa ma faca sa ma indragostesc de ea! Cer cam mult…
E bine in ultima vreme ca unii scriitori tineri, neoexpresionisti, nu se dezic de scriitura lor si continua sa mearga pe contrasens. Doar pe acest contrasens mi se pare ca se poate crea ceva durabil, imun la moda si conventii. Deci, ca sa-ti raspund, poti foarte bine sa dai peste un amalgam de curente si influente facile, poti la fel de bine sa gasesti flori de nu-ma-uita in poezia noastra actuala. Depinde daca esti pregatit sa-ti decorezi casa de unul singur sau ai nevoie de ajutor specializat.
8. Trei carţi pe care ai vrea sa le "arzi" intr-un incendiu?
Au existat astfel de experimente facute de unii, altii. Daca as fi o Julie Christie intr-un “Fahrenheit 451” as arde cartile bune, ca sa nu ramana pe mana celor care impun asemenea atrocitati. Daca ar fi pur si simplu, ca sa le fac sa dispara, nu le-as arde, le-as da gratis la anticari.
9. Dar trei nume de autori pe care ai fi vrut sa nu ii fi citit vreodata, deoarece ne fac sa parem saraci si inutili prin comparatie cu ei?
Prima senzatie de acest fel am avut-o citindu-l pe Kundera, apoi pe Coetzee, apoi pe J.-D. Bauby. Dar nu conteaza ca m-au facut sa ma simt mica, asta e si ideea. Bine ca suntem mici ca sa ne facem si noi mai marisori. Fara repere adevarate nu mi-as da seama ca sunt schiop intr-o lume cu fotomodele.
10. Carui poet roman i-ai acorda Premiul Nobel pentru Pace?
Haha, scriitorul si pacea cui? Make love not peace, mai bine.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu